Sectorul medical public românesc este una dintre cele mai paradoxale zone de activitate din România: există o bază mare de clienți, un potențial de piață poate chiar mai mare datorat în parte unei asistențe medicale precare în rândul diferitelor categorii de vârstă dar rămâne în continuare una dintre activitățile cele mai neproductive și neprofitabile pe care un manager profesionist le-ar putea conduce. Spitalele, clinicile, laboratoarele și farmaciile de stat sau private se confruntă cu o presiune crescândă de a-și îmbunătăți activitatea operațională din tot mai multe direcții.
Există o presiune din partea autorităților de stat care se concentrează pe reducerea cheltuielilor și obținerea unor rezultate financiare anuale de break even din partea instituțiilor aflate în subordine. Din păcate, lipsa unei viziuni pe termen lung privind asistența medicală ca pilon de referință în ceea ce înseamnă serviciile publice de calitate acordate cetățenilor români, a condus la o dinamică de sector scăzută datorată unor factori precum finanțarea și nivelul de investiții redus asigurat de către stat care limitează drastic posibilitatea de restructurare a acestui sector, un sistem de asigurări medicale private insuficient dezvoltat care nu poate susține financiar o parte însemnată a cheltuielilor și investițiilor din sistem, exodul masiv de personal medical către statele vest-europene care oferă specialiștilor condiții mai bune de muncă și o structură de beneficii net superioară celei românești, legislația lipsită de consecvență care nu poate garanta un mediu de business previzibil pentru actorii implicați și care interferează puternic cu activitatea managerilor din instituțiile medicale sau lipsa unei infrastructuri moderne și a unor echipamente și proceduri medicale care nu de multe ori pun în pericol sanătatea pacienților.
Sursă: Mediafax- 2011
Un alt factor decisiv care contribuie la situația actuală din sistem este perspectiva managerilor a căror agendă este încărcata cu obstacole care transformă activitatea medicală într-o adevărată provocare operațională: niveluri ridicate de variație la nivel de caz, procent scăzut de automatizare a activității de zi cu zi (și implicit, un grad ridicat de intervenție umană neasistată de sisteme informatice), marje scăzute de profit per caz, utilizarea eficientă a capacităților de asistență, gradul de ocupare a paturilor, încărcarea personalului medical. Toate acestea sunt întrebări ale căror răspunsuri vor conduce în cele din urmă la o mai bună eficiență organizațională în contextul aplicării lor într-un mod susținut.
Una dintre cele mai eficiente modalități de a îmbunătăți operațiunile zilnice precum și previziunile financiare, profitabilitatea anumitor secții si scenariile ipotetice de business (variația anumitor indicatori precum numărul de paturi, numărul de angajați, valorile pachetelor salariale, modificarea tarifelor standard, externalizarea serviciilor) este implementarea unui sistem software de business care permite managerilor și personalului medical specializat să ia decizii informate atunci când se alfă în punctul de maxim impact, mai ușor și mai simplu decât în prezent. Astfel, persoana cea mai îndreptățită să ia o hotărâre va avea acces la informații de valoare. Acesta este scopul final al soluțiilor software de tip Business Intelligence (BI).
Dar mai întâi, managerii trebuie să se obișnuiască cu integrarea unor instrumente software simple în activitățile curente pentru a se obișnui în modul lor de lucru cu specificul unor asemenea informații pentru ca mai apoi să facă următorul pas logic: implementarea pe scară largă, la nivel de organizație, a unor sisteme software care asigură un management complex al activității precum Enterprise Resource Planning (ERP), instrumente BI de analiză a costurilor, fișe medicale electronice pentru pacienți, instrumente care facilitează execuția unor servicii de telemedicină și altele.
În România, sistemele de tip BI sunt în cel mai bun caz răspândite și folosite marginal în activitatea curentă. Chiar și în contextul în care există anumite investiții în domeniul tehnologiei informației, o mare parte din datele folosite nu sunt coordonate, analizate sau implementate pentru a îmbunătăți performanțele operaționale. În prezent este necesară o nouă generație de instrumente BI și aplicații destinate sectorului medical, care să integreze informații și procese de lucru la nivel inter- și cross-departamental. În schimb, datorită restricțiilor de finanțare, majoritatea managerilor sunt nevoiți să accepte o singură soluție: o mai bună utilizare a resurselor pe care le au deja la îndemână.
Sunt puțini cei care țin cont de faptul că activitățile pe care le desfășoară zilnic au ca rezultat o cantitate mare de date care este rareori folosită pentru a lua decizii mai bine infomate sau pentru a avea o înțelegere mult mai aprofundată asupra sănătății financiare a companiei. În plus, acest tip de informații este concentrat în jurul unor zone care nu dispun de resursele necesare pentru a le distribui acolo unde se impune folosirea lor. Datele pot fi prelucrate și livrate sub forma unor informații în afara sferei departamentelor administrative către personalului medical care poate beneficia cel mai mult de pe urma folosirii lor. La rândul său, acest acces crescut la informații în timp real oferă un nivel mult mai ridicat de introspecție la nivel de organizație.
Sursă: soluție BI cu interfață tip panou de control - 2011
Acum, prin integrarea soluțiilor BI în procesele de business și distribuirea accesului pe scară largă în interiorul organizației deciziile pot fi luate mult mai ușor, în special prin eliminarea nesiguranței. Însă, pentru a fi siguri ca datele sunt de încredere trebuie stabilită o fundație solidă în ceea ce privește alimentarea lor în sistemului informatic.
Instrumentele BI de succes sunt atât simple cât și relevante: simple pentru a permite accesul unui număr mare de utilizatori prin intermediul unei interfețe interactive prietenoase – indiferent de tipul sau sursa de informație – și relevante, astfel încât utilizatorii sa le poată folosi pentru a răspunde nevoilor lor imediate și deciziilor ce influențează în mod direct business-ul.
Pentru a livra informații către persoana cea mai potrivită să ia o decizie la un moment dat, sistemele IT trebuie să facă acest transfer de date într-un mod simplu, în concordanță cu deciziile pe care trebuie să le susțină. Acest nivel de simplitate este necesar pentru organizațiile care încep să acorde acces la informații către alte grupuri de utilizatori, altele decât top managementului, care deține de cele mai multe controlul asupra accesului la raportări de nivel înalt, practică ce poate crea blocaje informaționale. Medicii, asistentele, personalul din departamentele administrative (IT, back și front office) sau responsabilii cu aprovizionarea sunt exemple de categorii profesionale care pot beneficia foarte mult prin accesul la un sistem informatic mobil si performant. Tablourile de bord (dashboards) personalizate în funcție de nivelul de acces oferă rapoarte cu datele cele mai relevante pentru aceste grupuri folosind în mod partajat datele încărcate în sistem. De exemplu, un manager dorește să știe câte paturi sunt ocupate și pentru cât timp în vreme ce un medic dorește să afle numărul pacienților în așteptare pentru consultație și în același timp să le poată consulta istoricul medical înainte ca evenimentul să aibe loc.
Una dintre principalele constrângeri care ar putea conduce la un grad scăzut de adopție a sistemului din partea personalului medical este nivelul de cunoștințe IT al celor implicați: este foarte posibil ca cei mai mulți dintre aceștia să nu cunoască modul de lucru cu structuri de date complexe și conținut de specialitate. Abordarea corectă a instrumentelor BI în scopuri medicale este aceea de a ignora limitările curente și de a începe un proces de focalizare pe tipul de date ideale pe care le-ar putea genera sistemul pentru fiecare rol din organizație. Accentul trebuie pus pe non-consumul de informație al celor care se doresc a fi implicați: informațiile generate să fie ușor de folosit, relevante și convenabile din punct de vedere a livrării la momentul și locul potrivit către utilizatori care nu au mai folosit astfel de sisteme în prealabil datorită unei lipse de aptitudini sau de cunoștințe. Prin creșterea nivelului de informatizare cu soluții BI self-service cuplată cu menținerea controlului asupra conținutului de către departamentul de IT, această tehnologie permite crearea de conținut specializat reducând astfel aportul specialiștilor IT.
Sistemul refolosește protocoalele existente de securitate, metadate și alte servicii utilizate în întreaga organizație, fie integrate fie disparate în funcție de specificul diviziei, ceea ce înseamnă că este ușor de administrat și rapid de implementat, de multe ori într-un orizont de timp ce nu depășește câteva zile. Se reduce astfel timpul necesar pentru lansarea în folosință și extinderea capacității de a lua o decizie informată către mai multe categorii de specialiști.
Majoritatea furnizorilor IT de soluții BI au o înțelegere complexă asupra tipurilor de business pe care le deservesc și pot accelera implementarea unor instrumente care favorizează apariția unor procese noi prin corelarea cerințelor de business cu arhitecturi de funcționalități specifice, conținut și scenarii de lucru care se găsesc în organizațiile vizate. Accentul cade pe relevanță: principiul este acela de a găsi cel mai mic numitor comun în ceea ce privește capacitățile operaționale ale fiecărui model de business și de a construi în continuare funcționalități unice, proprii organizației vizate. Aceste scenarii standardizate vin sub forma unor modele de date predefinite, interogări sau indicatori de performanță care economisesc timp și efort semnificativ atunci când se lansează un proiect nou de implementare BI, care adaugă particularităților business-ului un set de bune practici specifice industriei medicale rezultate din experiența furnizorului (de exemplu, analiza comparativă a costurilor și nivelul de profitabilitate în baza finanțării de caz DRG aplicate într-o rețea de spitale publice de stat).
În încercarea de a deveni un suport preferat de asistare a deciziei, soluțiile BI trebuie să asigure un răspuns corespunzător pentru una dintre principalele întrebări venite din partea managerilor si anume cum pot compensa lipsa unor informații la cerere despre datele organizației la nivel macro și micro? indicatori de performanță financiară la nivel de secție, configurația resurselor utilizate pentru un potențial program de investiții (macro) precum și informații despre cei care vin în spital și ocupă paturile, care este istoricul lor medical la nivel de individ, care sunt serviciile de care au nevoie și care sunt cele pe care le primesc efectiv, cât timp ramân în instituție și care sunt costurile medicale asociate la fiecare etapă (personal, consum cu medicamentația, costuri productive și non-productive, servicii paraclinice, administrative și externalizate) (micro). Managementul trebuie să se asigure ca organizația oferă cea mai bună îngrijire pacienților însă nu trebuie să scape din vedere condițiile de profitabilitate în care această activitate are loc. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, sistemul informatic trebuie să fie suficient de agil astfel încât să aibă capacitatea de a livra informații la nivel granular despre resurse cu scopul de a judeca mai bine oportunitățile business-ului, de exemplu ierarhia articolelor bugetate, tipuri de costuri (irecuperabile/productive), analiză la nivel de secție și caz etc.
Cele mai recente instrumente de BI se plasează deasupra funcționalităților de raportare ale soluțiilor tradiționale și devin un sistem informatic încorporat în procesele de business. În trecut, utilizatorii erau nevoiți să aștepte pentru finalizarea mai multor pași înainte de analiza propriu-zisă a datelor: cererile erau introduse, datele erau stocate local, consolidate, prelucrate, extrase din diferite baze de date care nu comunicau între ele, motoarele de analiză sortau rezultatele și în cele din urmă erau livrate rapoartele. Noua metodologie de analiză vizează integrarea cu scenariile critice de business în paralel cu desfășurarea acestora și nu post-factum. Cel mai important beneficiu oferit este rezultat din alimentarea cu date a sistemelor de nivel financiar și departamental. Modul în care datele sunt colectate, prelucrate și depozitate au un impact major asupra calității și valorii solutiilor BI ca instrumente de lucru. Managementul datelor la nivel macro (MDM) este zona care definește modul în care datele sunt gestionate de la faza de colectare inițială și până la utilizarea lor finală, o condiție critică a succesului unui proiect de de implementare BI. Fără date formatate unitar în întreaga organizație este dificil ca un astfel de instrument să răspundă la întrebări fundamentale de business.
Dacă luam în considerare cele mai recente schimbări în ceea ce privește reorganizarea a peste 70 de instituții medicale publice care a avut loc în luna februarie 2011, soluțiile BI care respectă metodologia MDM pot face față mult mai eficient acestui tip de fuziuni într-o manieră care nu generează conflicte la nivel de date indiferent de numărul de soluții informatice folosite simultan în fiecare dintre unitățile implicate.
Unul dintre cei mai mari diferențiatori al sistemelor BI de ultimă generație este modelul SaaS de livrare în locația clientului: software-ul este dezvoltat și găzduit de către furnizor iar utilizatorul accesează aplicația prin intermediul Internetului. Spre deosebire de aplicațiile tradiționale care se instalează pe computerele și serverele din locația clientului, furnizorul SaaS deține software-ul și îl rulează din centrul său de date în timp ce clientul închiriază folosirea soluției în baza unei sume lunare. Iată câteva dintre avantajele modelului SaaS comparativ cu o soluție de instalată în locație:
Sursă: evoluția sistemelor SaaS, studiu Goldman Sachs - 2010
În contextul actual, soluțiile BI devin mai mult decât simple soluții de reducere a costurilor: sunt instrumente de business cu impact strategic pentru managerii care doresc o asemenea putere de înțelegere a proceselor și oportunităților din cadrul organizațiilor pe care le conduc. Trecerea de la o abordare ,,pixul și hârtia”, care de cele mai multe ori servește numai unui management predominant tactic cu impact redus în activitate, la soluții BI profesionale reprezintă un pas uriaș pentru businessurile care se află în fața unei alegeri hotărâtoare pentru viitorul lor: fie execută aceste bune practici recunoscute de instituții medicale prestigioase fie rămân în urmă.
| 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | ||
|---|---|---|---|---|---|
| Ianuarie | Februarie | Martie | Aprilie | ||
| Mai | Iunie | Iulie | August | ||
| Septembrie | Octombrie | Noiembrie | Decembrie | ||
| Ianuarie | Februarie | Martie | Aprilie | ||
| Mai | Iunie | Iulie | August | ||
| Septembrie | Octombrie | Noiembrie | Decembrie | ||
| Ianuarie | Februarie | Martie | Aprilie | ||
| Mai | Iunie | Iulie | August | ||
| Septembrie | Octombrie | Noiembrie | Decembrie | ||
| Ianuarie | Februarie | Martie | Aprilie | ||
| Mai | Iunie | Iulie | August | ||
| Septembrie | Octombrie | Noiembrie | Decembrie |
Mai multe informații referitoare la produsele și competențele TotalSoft puteți accesa: