Primele soluții dezvoltate de TotalSoft în Cloud Computing

Anunțăm disponibilitatea mai multor soluții de afaceri în Cloud Computing. Decizia de diversificare a modelului de business face parte din strategia pe termen mediu a companiei, care presupune focalizarea soluțiilor tradiționale spre companiile medii și mari, cu bugete de peste 100,000 Euro pentru proiecte complexe IT, și dezvoltarea de noi soluții și modele de business adaptate nevoilor companiilor mici, cu bugete sub 20,000 Euro.

Din luna septembrie, IMM-urile din România au la dispoziție soluții care combină performanța și expertiza de business acumulată de TotalSoft în 15 ani de implementări complexe, cu avantajele oferite de modelul cloud computing. Printre acestea se numără eliminarea investițiilor în achiziție și mentenanță hardware, eliminarea costurilor de implementare, scalabilitate rapidă a sistemului fără întreruperi de activitate, posibilitate de acces permanent de la distanță, securitate superioară a informațiilor atât ca acces fizic neautorizat, cât și în fața unor dezastre naturale. Nu în ultimul rând, acest model presupune plata serviciilor pe bază de abonament lunar, în funcție de gradul real de utilizare a resurselor și serviciilor folosite, deci o reducere substanțială a costurilor totale de utilizare.

Pentru început, TotalSoft pune la dispoziția IMM-urilor soluții pentru automatizarea și simplificarea proceselor de achiziții (Charisma eProcurement), controlul costurilor (Charisma Cost Control), managementul documentelor specifice departamentelor de resurse umane (Charisma HR Document Management), managementul fluxurilor de lucru (Charisma Workflow), dar și soluții complete de automatizare a activității companiilor care activează în domeniul serviciilor gen case de avocatura, servicii financiar-contabile, case de dezvoltare software (Charisma Office Automation).

“Cloud computing-ul reprezintă o piață cu un potențial fantastic de dezvoltare. Principalul motor de creștere este dat de schimbarea tot mai frecventă a cerințelor consumatorilor. Orice companie este obligată să se alinieze la aceste cerințe. Din cauza asta, 65% dintre companiile care aleg infrastructuri virtualizate urmăresc creșterea agilității și doar 50% o reducere a bugetelor IT. Cloudul este un model care permite adaptarea rapidă a nevoilor de infrastructură software sau hardware, funcție de cerințele de business, fără investiții semnificative.” Daniel Ionescu, Strategy & Marketing Director.

Conform companiei de cercetare de piata Gartner, totalul investițiilor segmentului IMM în cloud va ajunge la 100 Mld USD până în 2014. De altfel, IDC estima că doar veniturile din servicii IT în cloud au depășit 16 miliarde USD, iar până în 2014 se preconizează  o creștere anuală de 27,4%, până la valoarea de 55.5 miliarde USD. Această rată de creștere este de peste cinci ori mai mare decât cea preconizată pentru produsele IT tradiționale (5%).

Mai multe informații sunt disponibile pe www.charisma.ro.

 
 
 

Arhivă newsletter

2011 2010 2009 2008    
Ianuarie Februarie Martie Aprilie
Mai Iunie Iulie August
Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie

Linkuri Utile

Mai multe informații referitoare la produsele și competențele TotalSoft puteți accesa: